---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Atenție șoferi! Cod galben și portocaliu de ninsori!

Având în vedere faptul că pentru perioada 29 ianuarie – 30 ianuarie, au fost emise două coduri meteo, unul galben de ninsori moderate și intensificări ale vântului nord-vestul țării și la munte (în intervalul orar 23:00 - 10:00) și unul portocaliu ce intră în vigoare de mâine (în intervalul orar  02:00 -10.00) de viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, facem apel la conducătorii auto să evite segmentele de drum afectate din aceste zone.

Recomandăm conducătorilor auto să evite circulația în zonele afectate de coduri și precizăm că CNAIR împreună cu Poliția Rutieră pot lua decizia închiderii circulației pe anumite sectoare de drum dacă viața participanților la trafic este pusă în pericol. 

În intervalul codului galben, în nord-vestul țării și la munte, va ninge moderat, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 - 65 km/h, iar în zona înaltă de munte, rafalele vor depăși 90-100 km/h și va fi viscol și vizibilitatea scăzută.

În intervalul codului portocaliu,  din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, la altitudini de peste 1600 m, în Carpații Orientali și în zona Munților Apuseni vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h. Astfel vom avea fenomene precum: viscol puternic, zăpadă troienită ce vor conduce la o vizibilitate foarte scăzută.

Precizăm că toate direcțiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate și intervin acolo unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță.

Imagini de la intervențiile Regionalelor CNAIR puteți vedea pe pagina de facebook a companiei: https://www.facebook.com/cnadnr

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

 

CNAIR SA