---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Pentru perioada 16 martie, ora 10:00 - 18 martie, ora 06:00, respectiv 16 martie, ora 14:00 - 17 martie, ora 23:00, au fost emise două avertizări, respectiv cod galben de precipitații și ninsori viscolite și un cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului, ninsori abundente și viscol puternic.

Începând din ziua de marți, 16 martie, ora 10:00, până pe 18 martie, ora 06:00, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp.

Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.

În toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Astăzi, după ora 14:00, va intra în vigoare un cod portocaliu de vânt și ninsori viscolite valabil până pe 17 martie, ora 23:00.

În intervalul menționat, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90...110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Imagini de la intervențiile Regionalelor CNAIR puteți vedea pe pagina de facebook a companiei: https://www.facebook.com/cnadnr .

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

CNAIR SA