---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Astăzi, 26.08.2019, la sediul Ministerului Transporturilor, CNAIR SA și Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS au semnat contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 1 din Centura de Sud a Municipiului București la standard de autostradă, contract care cuprinde:

Sector 1 (Km 52+070 – Km 52+770) aferent Centura Nord, în lungime de 0,7 km
și
Sector 2 (Km 52+770 – Km 69+000) aferent Centura Sud, în lungime de 16,23 km

Valoarea contractului este de 830.679.662,15 lei, fără TVA, echivalentul a 175 milioane Euro fără TVA.

Lungimea totală a acestui tronson de autostradă este de aproximativ 17 km.

Durata de realizare a contractului este de 42 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare și 30 luni pentru execuția lucrărilor.
Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani (60 de luni).

Valoarea estimată a procedurii de licitație a fost de 923,005,681 lei fără TVA, iar valoarea contractului semnat este de aproximativ 90% din valoarea estimată.
Acest sector face parte din centura București Sud la standard de autostradă, proiect ce va asigura conexiunea cu rețeaua TEN-T, respectiv coridorul IV Pan European între autostrada A1 București - Pitești și A2 București - Constanța.

Tot în cursul acestui an, în data de 14.04.2019, a fost semnat Contractul pentru Lotul 3 al autostrăzii de Centură București Sud, în valoare de 853.422.022,52 lei, fără TVA, cu o lungime de aproximativ 18 km.
Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 2 (Km 69+000 - Km 85+300 ) aferent Centurii Sud a Municipiului București la standard de autostradă, a fost semnat în data de 09 martie 2019, în valoare de 750.849.942,12 LEI fără TVA, în o lungime de 16,3 km.