---

Eşti aici

An curent

Arhiva

În perioada 30.08 – 08.09.2017 vor avea loc lucrări de intreținere a căilor de rulare pe podurile dunărene Fetești și Cernavodă.

Precizăm că lucrările se vor executa doar în cursul săptămânii, de luni până joi, în intervalul orar 22:00 – 06:00. Această măsura a fost luată deoarece pe acest segment de drum traficul rutier este încă destul de intens spre și dinspre litoral.

Menționăm că pe toată perioada lucrărilor circulația rutieră se va desfășura pe o bandă pe sens.

Având în vedere posibilitatea deteriorării condițiilor meteorologice și apropierea încheierii sezonului favorabil execuției lucrărilor, CNAIR  nu a mai putut amâna efectuarea reparațiilor. 

Reaminitim faptul că inițial aceste lucrări erau programate în luna iulie, tot pe timp de noapte, dar ele au fost amânate din cauza traficului intens specific sezonului estival.

Facem apel la conducătorii auto care tranzitează zona să înteleaga importanța efectuării acestor lucrări, să respecte semnalizările rutiere temporare și să manifeste atenție sporită tinând cont că lucrările se execută pe timp de noapte.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.