---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Programul de întreținere și reparații curente pe timp de vară aferent rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea CNADNR se derulează în această perioadă și este programat să dureze până în luna septembrie a anului curent.

Lucrările sunt executate sub trafic, pe suprafețe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maxim două săptămâni, cu restricții de circulație în baza unor acorduri cu Poliția Rutieră Română.

CNADNR asigură semnalizarea lucrărilor prin instalarea de semafoare sau cu ajutorul muncitorilor de la drumuri prin dirijarea traficului alternativ pe o cale.

Pe parcursul lunii iulie, la nivel național, CNADNR desfășoară lucrări de întreținere și reparații, astfel enumerăm mai jos câteva din lucrările executate în luna iulie 2016 la o parte din direcțiile regionale de drumuri şi poduri subordonate companiei:

D.R.D.P. Timișoara

DN 59 – Jebel - Voiteg;

 

D.R.D.P. Craiova

DN 6 – limită județ Teleorman – Caracal, județul Olt;

DN 6 – Turnu Severin – limită D.R.D.P Timișoara, județul Mehedinți;

DN 64 – Drăgășani – Râmnicu Vâlcea;

DN 55 A – Bistreț - Ghidici, județul Dolj;

DN 56 C – Gârla Mare – Izvoare, județul Mehedinți;

DN 67 – Bălcești – Polovragi, județul Gorj;

DN 65 – Slatina – limita județe Argeș și Olt;

DN 67 A – Corcova – Strehaia, județul Mehedinți.

 

D.R.D.P Brașov

DN 1A - Săcele - limită Brașov;

DN 10 - Prejmer – intersecție DN 11 - Teliu;

DN 73A - Predeal – Râșnov - Șercaia;

DN 1 – Predeal, km 144+000 – km 145+000;

DN 7 - Lazaret - Tălmaciu;

DN 7C - Bâlea Lac – Cârțișoara;

DN 14 – Daneș - Șura Mare;

DN 14B - Limita județ Alba - Micăsasa – Copșa Mică;

DN 1- Arpașu de Jos – Miercurea Sibiului;

DN 14A – Blăjel - Botorca;

DN 14 A - Botorca - Iernut;

DN 16 – Sărmășel - Reghin;

DN 13 - Mihai Viteazu - Târgu Mureș;

DN 13A – Bălăușeri - Sovata ;

DN 15 - Reghin - Ciobotan;

DN 13A - Chibed - Sovata;

DN 13 – Găești, km 149+200 – km 149+360;

DN 11 B – Cașinu Nou - Cozmeni;

DN 13A - Sovata – Miercurea Ciuc;

DN 12A - Miercurea Ciuc - Frumoasa;

DN 13A - Sovata - Corund- Bisericani;

DN 11B - Cașinu Nou, km 25+000 – km 27+000;

DN 12C - Lacu Roșu, km 13+315, 15+788, 18+296, 18+582, 19+055,19+625, 20+066, 20+487, 20+867, 21+190;

DN 10 - Craşna - Brădet;

DN 11C – Târgu Secuiesc - Bixad;

DN 13E - Reci - Întorsura Buzăului;

DN 11 - Chichiș - Oituz;

A1 - Mohu ( DN 1 ) – Săliște.

 

D.R.D.P. Constanța

DN 21 - Brăila - Vărsătura;

DN 22B - Brăila – Galați;

DN 22D – Horia, km 35+500 – km 40+490 ;

DN 22D - Ciucurova - Slava Rusă.

 

Pentru a diminua efectele asupra traficului, aceste lucrări se desfășoară, conform avizelor obținute în colaborare cu poliţia rutieră, de regulă, de luni până joi în intervalul orar 0900 – 1700 și vineri între 0900 – 1200. Sâmbătă și duminică, de la caz la caz, se efectuează lucrări, în funcție de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat.

De asemenea, reiterăm că, de regulă, lucrările nu se pot desfășura pe timpul nopții deoarece nu sunt condiții optime de asigurare a siguranței circulației și calității lucrărilor.

CNADNR își cere scuze pentru disconfortul creat în trafic privind execuţia acestor lucrări și asigură de toată implicarea ca acestea să fie finalizate rapid astfel încât circulaţia rutieră să fie afectată cât mai puțin timp posibil. De asemenea, precizăm că execuția lucrărilor este posibilă doar pe perioada verii când condițiile meteorologice sunt favorabile. Rugăm participanții la trafic să înțeleagă că lucrările sunt necesare pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort în trafic, cât și în vederea prevenirii apariției degradărilor specifice sezonului rece.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.

 

 

CNADNR SA