---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Mâine, 10.08.2017, în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează 6 judeţe din vestul țării vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă totală > 30 tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate)

Restricțiile de circulație sunt instituite în baza codului portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade)  emis  de A.N.M. Avertizarea este emisă pentru următoarele județe: Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor.

Astfel, în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie de la aceste restricții au următoarele tipuri de vehicule:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală;
  •  vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poştale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanţi;
  • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole.
  • transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.

Reamintim că informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M.