---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Utilajele DRDP Brașov și DRDP București au intervenit pentru a îi ajuta pe turiștii aflați la Cabanele Bâlea Lac și Capra să iasă de pe traseul DN 7C (Transfăgărășan), până la ora 15:00, când circulația rutieră pe acest sector de Drum Național se închide. Restricția se va menține până la începutul lunii iulie, anul viitor, când condițile meteo vor permite reluarea traficului rutier. Reprezentanții și utilajele CNAIR se află în continuare pe traseu pentru a interveni în cazul în care situația o impune, dar și pentru a interzice intrarea pe acest sector de drum național. În acest sens, CNAIR a luat legătura înclusiv cu reprezentanții Salvamont și cei ai Poliției. Reamintim că decizia inchiderii DN 7C (Transfăgărășan), între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, pentru toate categoriile de autovehicule, a fost luată în această dimineață de Sectarul de Stat al Ministerului Transporturilor, Mircea Biban și CNAIR, ca urmare a căderilor de zăpadă, viscolului, ceței și pericolului de avalanșă. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa prima pagina - caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FBhttps://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.