---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Pe DN1 și DN1A circulația este îngreunată în mod special de autovehiculele care nu sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Astfel, pe DN1A, la km 161+000, mai multe autocamioane neechipate adecvat staționează la acostament. Reprezentanțiii CNAIR S.A. fac eforturi pentru tractarea acestora în rampă, astfel încât autovehiculele să poată degaja zona. Staționarea acestor autovehicule pe sectorul de drum în cauza, a împiedicat autoutilajele să își desfășoare acțiunea de deszăpezire. 

Pe DN1 și DN1A, unde acționează 27 de utilaje de deszăpezire ale CNAIR SA, au fost împrăștiate deja peste 500 de tone de material antiderapant. Carosabilul de pe aceste două Drumuri Naționale este în continuare afectat de căderile de zapadă.

Facem apel la toți conducătorii auto să își utileze corespunzător vehiculele și pe cât posibil să evite deplasările în această perioadă, inclusiv pentru a permite utilajelor CNAIR S.A. să desfășoare acțiunile de deszăpezire cât mai eficient.

Vă informăm că în continuare circulația se desfășoară în condiții de iarnă și precizăm că este absolut necesar ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările Poliției Rutiere.   Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.