---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Se deschide circulația pe Podul de la Agigea

Având în vedere preocuparea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru siguranța și confortul participantilor la trafic, inclusiv în perioada sezonului estival, informăm opinia publică de faptul că în această perioadă se reia circulația rutieră pe Podul de la Agigea.

Astfel, în urma reparațiilor efectuate în ultima perioadă, anunțăm ca începând din data de 26.05.2017, ora 00:00, circulația pe podul de la Agigea se va desfășura pe toate cele 4 benzi, fără restricții.

Informații suplimentare

Lucrările reluate începând cu data de 12.09.2016 și finalizate în 30.11.2016 au constat în finalizarea înlocuirii celor 10 hobane ale podului.

Menționăm că în perioada 08.05.2017 - 25.05.2017 traficul a fost închis total pentru executarea următoarelor tipuri de lucrări: tensionarea finală a hobanelor, demontarea inelului de pe pilonul central al podului ( masa de aproximativ 90 tone), execuția rosturilor de dilatație ale podului, frezarea uzurii așternute și înlocuirea acesteia, și execuția marcajului rutier.

Podul asigură legătura între partea de nord - est și cea de sud – est a litoralului romanesc.

Acest pod are o lungime  de 269,5 m, o lățime de 14,8 m,  iar circulația se desfășoară pe 4 benzi (2 benzi pe sens).

Podul este unul hobanat  (cabluri care pornesc în formă de evantai dintr-un pilon și susțin astfel tablierul podului), a fost dat în folosință în anul 1983 și traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Podul de la Agigea face parte din grupul celor 4 poduri cu structuri speciale care asigură traversarea principalelor căi rutiere peste Canalul Dunare-Marea Neagra.