---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga a dispus înființarea de urgență a unei celule de criză care să monitorizeze permanent situația de pe A2. Decizia a fost luată după ce astăzi a avut loc un nou episod care a dus la ridicarea a două placi de beton pe Autostrada Soarelui la km 22+450, calea 1.

Celula de criză va fi coordonată de Directorul General Adjunct Cristian Andrei și de Directorul Direcției de Mentenanță Drumuri Naționale și Autostrăzi, Florin Dascălu.

Tot astăzi a fost dispusă începerea unei cercetări disciplinare împotriva șefului de CIC (Centrul de Întreținere și Coordonare) Fundulea, Ploaie Cristian, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și neaplicarea măsurilor cerute de Directorul General, Narcis Neaga, în urmă cu două săptămâni, cand a avut loc un eveniment similar, pe banda de urgență, la km 17. Totodată i s-a pus în vedere Directorului DRDP București, Augustin Dinu, că se va lua măsura destituirii sale din funcție dacă nu ia toate măsurile necesare pentru monitorizarea și intervenția rapidă, pe toată perioada sezonului estival, pe sectorul de autostradă București - Fundulea. Directorul General al  CNAIR a cerut ca pe acest sector de drum să fie mobilizate echipe și utilaje, 24 de ore din 24, care să monitorizeze situația și să intervină prompt pe toată perioada sezonului estival, în cazul în care mai apar probleme.

CNAIR SA  a deplasat de urgență la km 22 al Autostrăzii Soarelui, echipe și utilaje, pentru a remedia în cel mai scurt timp problema creată de efectul dilatării a două plăci de beton în zona rosturilor de dilatație, pe banda 2, calea 1, sensul de mers București - Constanța.

Precizăm că zona cu probleme este semnalizată corespunzător.

Subliniem că preventiv, CNAIR împreună cu Poliția Autostrăzi a instituit restricția de viteză de 80 km/h pe întreg sectorul de la km 12+000 la km 36+000.