---

You are here

Comunicat de presa 26.08.2016

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunță că au fost finalizate lucrările de montare a parapetelor rigide prefabricate din beton pe lucrările de artă - pasajele de pe DN 1, sectorul cuprins între Pasajul Băneasa şi intrarea în localitatea Otopeni.

De asemenea,  precizăm că lucrările de montare a separatoarelor de sens de tip parapete rigid prefabricat din beton vor continua pe drumul naţional DN 1 pe raza localității Otopeni.

Lucrările executate vor afecta ambele căi de circulație şi vor fi închise benzile centrale, astfel circulația se va desfășura pe două benzi pe sens.

Menționăm ca în zilele de sărbători legale nu vor fi executate lucrări, nefiind instituite restricții de circulație.

Montarea acestor separatoare este foarte importantă pentru asigurarea siguranței circulației.

CNADNR, împreună cu Poliția Rutieră au stabilit ca toate aceste lucrări să se desfășoare în anumite intervale orare, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul lucrărilor asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic.

CNADNR face apel în continuare la șoferi să circule cu respectarea regulilor de circulație, mai ales cu viteza legală, pentru că montarea acestor parapete nu va exclude producerea de accidente cauzate de viteza excesivă.

 

                                                                                                                           CNADNR SA