---

You are here

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă participanţii la trafic că la această oră circulaţia rutieră pe drumul național 67C (Transalpina), între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului, km 34+500 – km 59+800,  este restricționată ca urmare a condițiilor meteorologice (strat de zăpadă de 2-3 cm, ninsoare marunta si vânt puternic, cu vizibilitate 50-100 m).

Menționăm că restricția este impusă autovehiculelor neechipate corespunzător pentru condiții de iarnă (cauciucuri de iarnă, lanțuri, etc.).

În prezent, lucrătorii de la drumuri acționează cu două utilaje pentru menținerea carosabilului în condiții cât mai bune de circulație.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.