---

You are here

Centura Bucureştiului, proiect prioritar al CNAIR S.A.

Centura Bucureştiului se află în diferite faze de execuţie, fiind parţial receptionată.

Secţiunile A1- DN2 , DN 2- A2 şi centura de sud beneficiază de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru care se aplică principiul asigurării "durabilităţii" proiectelor cu finanţare europeană, respectiv monitorizarea pe parcursul implementării lor şi ulterior, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acestuia.

Monitorizarea va urmări pe această perioadă ca investiţia să nu sufere modificări substanţiale, conform art. 57(1) din Regulamentul Consiliului UE 1083/2006 privind dispoziţiile generale referitoare la FEDR, FSE şi FC, şi anume modificări care rezultă dintr-o schimbare în natura proprietăţii asupra unui obiect din infrastructură sau care rezultă din încetarea activităţii productive. 

Drept urmare, la acest moment, nu există posibilitatea transferului centurii rutiere a municipiului Bucureşti din administrarea CNAIR S.A.             

In prezent, este în derulare faza de actualizare a documentaţiilor pentru promovarea din fonduri nerambursabile a sectorului de sud a centurii, paralel cu derularea de catre Banca Europeana de Investiţii (prin fonduri nerambursabile alocate CNAIR în cadrul Acordului de Asistenta PASSA încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectele cuprinse in portofoliul POIM 2014-2020) a unui studiu privind abordarea optimă a acestui obiectiv - studiul ,,Drumuri Orbitale Bucureşti”.

Până la momentul stabilirii acestei strategii, CNAIR are în derulare următoarele proiecte pentru realizarea Centurii Bucureştiului:

In execuţie: Secţiunea A1- DN7, modernizare la 4 benzi, cu o lungime de 8.6 km (stadiul fizic actual 57%).

 

În procedură de licitaţie:

  • Centura Bucureşti, Sectorul cuprins între DN2-A2 lungime 11,4 km (termen limita pentru primire oferte 13.06.2017)

Centura Bucureşti, Sectorul cuprins între DN2-A2 – acest obiectiv prevede execuţia lucrărilor pentru modernizarea a 11,524 km din Centura rutieră a municipiului Bucureşti, sectorul DN2 (km 12+300)- A2 (km 23+750). Principalul scop al acestui obiectiv constă în sporirea capacităţii de circulaţie prin trecerea de la 2 la 4 benzi - câte 2 pe sens, dar constă şi în eliminarea unor intersecţii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum şi reabilitarea pasajelor şi a podurilor existente.

  • Nodurile de la Centura de sud, intersecţie DN4 şi DJ 401

In 2.05.2017 a fost transmisă spre validare la ANAP documentaţia de atribuire pentru procedura de achziţie publicăLărgire la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului Bucureşti Sud, între A2, km 23+600 şi A1 km 55+520” – Lot I: amenajare nod rutier CB – DN4 (Olteniţa) km 29+500 – km 33+190; Lot II Amenajare nod rutier CB - DJ401 (Berceni) km 33+190 - km 35+600".

DJ401 (Berceni) – la intersecţia cu DJ 401, spre satul Berceni, şoseaua de centură trece la nivel, în timp ce pe deasupra va fi construit un sens giratoriu suspendat (asemănator cu cel de la Domneşti).

DN4 – la intersecţie cu DN 4, spre Olteniţa, şoseaua de centură va trece la nivel pe sub un sens giratoriu suspendat pe care se va muta actualul DN4 (vor exista rampe de coborâre de pe giratoriul spuspendat către toate direcţiile şoselei de centură).

 

  • În perioada imediat următoare se va semna contractul cu antreprenorul pentru realizarea obiectivului "Proiectare şi executie Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti - Domneşti" .

Conform Strategiei promovate de CNAIR SA, Ring 0 Bucureşti, zona de sud – va fi realizat la profil de autostrada.