---

You are here

La mulți ani, Drumari !

În anul 1862, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna ”Regulamentul pentru organizarea corpului de ingineri civili”, o primă reglementare a activităţii drumarilor români.

De atunci drumarii români au devenit oficial o breaslă care a căutat şi de cele mai multe ori a găsit soluţii pentru rezolvarea multiplelor probleme legate de nevoia omului de a se deplasa în condiţii de siguranţă şi confort, în locuri şi zone variate. Viaţa de zi cu zi a drumarilor este presărată cu provocări dar şi cu multe satisfacţii profesionale. Construcții realizate de la zero sau reparate capital, inclusiv cu ajutorul unor tehnologii noi, demonstrează priceperea dar şi seriozitatea cu care drumarii români privesc viitorul infrastructurii rutiere.

Constructorii români de drumuri au demonstrat la propriu ca pot trece munții si râurile, Transfăgărașanul, Transalpina sau podurile dunărene fiind doar cateva exemple deja de notorietate.

 La acestea se adaugă noile proiecte, care la randul lor au rolul de a imbunătați conexiunile rutiere dintre regiunile țarii dar si de a asigura o mai bună racordare a României la fluxurile europene si internaționale de mărfuri si persoane. 

De multe ori se vorbeşte critic despre munca drumarilor, fară să se țină cont că ei sunt prezenţi la datorie indiferent de frig, ninsoare, ploaie sau caniculă. Drumarii răspund prezent indiferent de ora la care sunt chemați si nu așteaptă laude sau premii pentru asta. Sunt conștient că drumurile trebuie permanent intreținute și deschise circulației și că acestea sunt o componentă vitală pentru viața socială si economică a României.

Toți așteaptă de la constructorii de drumuri soluții, indiferent de costuri si sacrificii.

Azi e o zi importantă pentru mine, la fel cum este pentru toți cei care știu ce înseamnă să fi drumar.

5 August, este o zi specială pentru noi toți cei care muncim pentru a avea o infrastructură modernă.

Ca Director General al CNAIR SA îmi doresc să facem tot ce putem pentru ca această breaslă să se bucure de respectul pe care il merită in cadrul societații. 

La mulți ani, Drumari !

Ștefan Ioniță

Director General CNAIR  SA