---

You are here

“Astăzi am emis ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Sud, chiar dacă în această perioadă ne confruntăm cu pandemia cauzată de răspândirea virusului COVID 19, dar și cu vremea nefavorabilă. Noi, CNAIR, ne-am îndeplinit partea noastră de atribuții și acum ne dorim ca și Antreprenorul să se mobilizeze corespunzător pentru a respecta termenele și condițiile contractuale. Pe șantier au fost luate măsuri suplimentare pentru asigurarea securității în muncă, în condițiile instituirii stării de urgență ca urmare a răspândirii COVID-19. Trebuie să fim cu toții conștienți cât de important este pentru economie ca pe aceste șantiere să continue lucrările, atât timp cât se poate munci în condiții de siguranță cu respectarea tuturor măsurilor luate în această perioadă deosebită pentru toată lumea. Subliniez faptul că activitățile de proiectare și de execuție a lucrărilor pe șantiere, precum și activitățile de supervizare a lucrărilor se pot desfășura în continuare conform programelor de execuție asumate, CU RESPECTAREA MĂSURILOR IMPUSE PRIN ORDONANȚELE MILITARE care sunt în vigoare până în prezent. a declarant Mariana Ioniță, Director General al CNAIR.

Primele lucrări care se vor executa încă de astăzi sunt decopertarea stratului vegetal, între DN 6 și canalul Bega. În funcție de condițiile meteo, săptămâna viitoare va începe și șantierul pentru realizarea unui drum de acces din DN 6 și realizarea unui pod provizoriu peste Canalul Bega. O altă lucrare prioritară este realizarea de platforme pentru drumurile de acces, pentru execuția piloților forați. Pe teren se află, în această etapă a lucrărilor, 40 de angajați (muncitori și TESA).

Reamintim că în data de 12.03.2020, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a emis Autorizația de Construire pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Timișoara Sud.

Antreprenorul care realizează proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Timișoara Sud, în lungime de 25,69 km, este compania TIRRENA SCAVI S.p.A

Contractul pentru construcția VO Timișoara Sudcu este în valoare de 272.432.921,95 lei fără TVA.

Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 luni.