---

You are here

Vineri, 28.05.2021, a fost emisă autorizația de construire pentru 15,17 km din drumurile de legătură cu Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.

Astfel, Antreprenorul are autorizație de construire pentru realizarea întregului proiect în lungime de 23,46 km.

Podul suspendat va avea o lungime totală de de 1.974,30 m, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489,65 si 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 m de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre.

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legatură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.            

Laţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri şi va fi alcatuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,50 m laţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m laţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,80 m fiecare.

Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila - Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).