---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Comunicat de presa 12.12.2016

S-a făcut recepția podului peste Dunăre, Giurgiu – Ruse

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că în data de 9 decembrie 2016 a fost făcută recepția “Reabilitare pod Giurgiu, peste Dunăre, pe DN5 Km 64+884”. Acest proiect a fost denumit generic "proiect fazat" fiind derulat în cadrul a două perioade de programare consecutive: faza 1 (lucrări executate şi plătite până la 31.12.2015) și faza 2 (lucrări executate începând cu data de 1 ianuarie 2016 și derulate până la sfârşitul proiectului).

Contractul de reabilitare a podului peste Dunăre, Giurgiu - Ruse, pe drumul naţional DN5, km 64+884, a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. - Tecnic Consulting Engineering. Valoarea contractului este de 46.157.644,29 lei din care: 39.233.997,65 FEDR (85%) și 6.923.646.64 Guvernul Romaniei (15%). În luna noiembrie 2014 a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor.

Lucrările aferente acestui pod au constat într-o reabilitare structurală care a permis înlocuirea integrală a sistemului rutier format din plăci prefabricate, straturi asfaltice, sablarea și vopsirea tablierului metalic.

De asemenea, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA menționează că în prezent traficul pe Podul de la Giurgiu se desfășoară în condiții normale.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și se pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR