---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul aferent proiectului "Măsuri de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată" cu  firma VESTA INVESTMENT SRL.

Valoarea totală a contractului este de 34.324.881,41 lei și are ca durată de implementare 24 de luni.

Proiectul are ca scop creșterea siguranței rutiere pentru 246 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată până la sfârșitul anului 2021.

Acest proiect constă în amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată și presupune:

  • montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară;
  • montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație;
  • semnalizare rutieră orizontală cu  caracteristici superioare (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier);
  • marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanță de 50 m, între barieră și indicator)

Implementarea proiectului va crește gradul de siguranță a traficului, prin adoptarea soluțiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile naționale la intersecția cu trecerile la nivel cu calea ferată.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 ( 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională, 15% contribuție proprie).