---

Eşti aici

An curent

Arhiva

CNAIR informează conducătorii auto că în perioada 04.03.2024 - 09.04.2024, în intervalul orar 09.00 - 15.00, de luni până vineri, vor fi instituite restricții de circulație pe DN 1,  între km 111+300 și km 118+800, în zona localităților Comarnic – Sinaia, în vederea desfășurării lucrărilor de toaletare a arborilor periculoși din zona părții carosabile.

Lucrările se vor desfășura pe raza ocolului silvic Sinaia.

Intervalul de desfășurare a lucrărilor se poate modifica în funcție de condițiile meteorologice și de valorile de trafic. De asemenea, semnalizarea rutieră temporară a lucrărilor se va face prin indicatoare rutiere, panouri de semnalizare și balize direcționale, care delimitează lucrarea de partea carosabilă.

Circulați cu prudență și respectați semnalizarea rutieră instituită temporar! 

 

 

                                                CNAIR SA