---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Comunicat de presa

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic în perioada 11.07.2016 - 01.08.2015, se închide circulaţia rutieră pe DN 66 pe sectorul cuprins între km 93+500 – km 126+000, între localităţile Bumbeşti Jiu - Petroşani.

Astfel, circulaţia va fi închisă în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 0900 – 1800 pentru toate categoriile de vehicule, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane (microbuze, autobuze), autorizate în acest sens, autovehiculelor cu regim prioritar, menţionate în OUG nr. 195/2002, art. 32, alin. 2, litera a şi b, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă, al căror acces va fi asigurat inclusiv în perioadele precizate.

Restricţia se impune în vederea executării lucrărilor de reabilitare pe DN 66.

Precizăm că în perioada sărbătorilor legale este interzisă instituirea măsurii de închidere a circulaţiei.

În perioada menţionată anterior, traficul rutier se va desfăşura deviat, pe următoarele variante de ocolire:

Pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur:

DN 67, km 83+100 (Tg. Jiu – Rm. Vâlcea) – DN 7, km 170+752 (Rm. Vâlcea – Sibiu – Sebeş - Simeria) – DN 66, km 210+555 (Simeria - Haţeg - Petroşani);

➤ DN 67, km 83+100 (Tg. Jiu – Dr. Tr. Severin) – DN 6, km. 337+825 (Dr. Tr. Severin – Orşova - Caransebeş) – DN 68, km 5+300 (Caransebeş - Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg - Petroşani);

➤ ​DN 66, km 83+100 (Tg. Jiu - Filiaşi) – DN 6, km 264+995 (Filiaşi – Strehaia – Dr. Tr. Severin – Orşova - Caransebeş) – DN 68, km 0+000 (Caransebeş - Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg - Petroşani).

 

Precizăm că, în acord cu reglementările în vigoare, respectiv Legea 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la locul desfăşurării evenimentului.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau poate fi accesată pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.

 

 

CNADNR SA