---

You are here

An curent

Arhiva

Comunicat de presa

Semnarea a două noi convenţii pentru achitarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti - Cernavodă

 

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale aduce la cunoștința utilizatorilor rețelei de drumuri naționale din România că au fost încheiate convenții privind încasarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (peaj) cu încă doi distribuitori, respectiv SC MOL RETAIL COMERT SRL și SC SOCAR PETROLEUM SA.

Astfel, numărul punctelor în care se poate achita peajul este de 925 (lista detaliată a punctelor aparținând fiecărui distribuitor poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei www.cnadnr.ro - peaj Fetesti - puncte de distribuție).

Totodată, dorim să reamintim utilizatorilor câteva informații necesare privind achitarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (peaj):

  • tariful poate fi achitat la stații de distribuție a carburanților aparținand OMV PETROM, MOL ROMANIA, ROMPETROL, MOL RETAIL COMERT, SOCAR, prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă) ORANGE ROMÂNIA, VODAFONE ROMÂNIA, TELEKOM MOBILE, TELEKOM FIX și RCS&RDS și cash la stația de taxare Fetești.

Dacă se optează pentru achitarea peajului la distribuitorii autorizați sau prin SMS, acesta se poate achita înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24:00 a zilei următoare trecerii.

➤ Dacă se optează pentru achitarea peajului cash la stația de taxare Fetești, se vor utiliza porțile prevăzute cu bariere și agenți încasatori, semnalizate corespunzător.

➤ Peajul achitat la distribuitorii autorizați sau prin SMS și neutilizat într-o perioadă de 12 luni își pierde valabilitatea.

 Utilizatorii sunt rugați ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele pe care le transmit prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizați ai CNADNR, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora, corecția ulterioară a unui număr de înmatriculare înscris eronat realizându-se doar în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

 Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislația în vigoare (după ora 24:00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.

 

Informații privind achitarea peajului se regăsesc și pe site-ul CNADNR www.cnadnr.ro la sectiunea Peaj Fetesti (e-Tarif).

În situația în care peajul se achită prin SMS, trebuie parcurși 4 pași, prin 2 mesaje trimise și 2 mesaje primite, astfel:

  • pasul 1 - mesaj trimis: numărul de înmatriculare urmat de categoria tarifară a vehiculului (1, 2, 3 sau 4). Exemplu pentru autoturism: B54AJV 1, unde 1 reprezintăcategoria tarifară,
  • pasul 2 - mesaj primit: informații privind numărul de înmatriculare, categoria tarifară a vehiculului, costul total și se solicită confirmarea achiziției,
  • pasul 3 - mesaj trimis: textul „DA” dacă se dorește continuarea achiziției, în cel mult 3 ore de la primirea mesajului de la pasul 2,
  • pasul 4 - mesaj primit: confirmarea achiziției ce conține seria peajului, numărul de înmatriculare al vehiculului, categoria tarifară a vehiculului, valabilitatea peajului.

(PEAJ PRIN SMS = 4 PAȘI = 2 MESAJE TRIMISE + 2 MESAJE PRIMITE)

Precizări suplimentare:

  • Prin SMS se poate achiziționa peajul doar pentru 1 trecere

  • Prin SMS se poate achiziționa peajul doar pentru vehicule înmatriculate în România;

  • Prin SMS nu se poate achiziționa peajul dacă solicitarea este inițializată din afara teritoriului României;

  • În cazul în care se trimite textul în alt format, decât cel prevăzut la pasul 1, acesta nu va fi luat în considerare;

  • Detalii privind costul total al achiziției peajului prin SMS este comunicat utilizatorului în mesajul text prevăzut la pasul 2 (costul total cuprinde și costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte);

  • Utilizatorul nu poate considera peajul emis dacă nu a primit mesajul de confirmare prevăzut la pasul 4;

  • Categorie tarifară peaj asociată tipului de vehicul:

    • ​​​1 - Autoturism/Marfa MTMA<=3,5 tone
    • 2 - Marfa 3,5 tone<MTMA< 12 tone / Microbuz

    • 3 - Marfa MTMA>=12 tone, <=3 axe / Autocar

    • 4 - Marfa MTMA>=12 tone, >=4 axe;

  • Pentru informații suplimentare referitoare la categoriile tarifare se poate trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul INFO(0,05 EUR+TVA/SMS trimis);

  • Pentru cartelele preplătite nu se aplică TVA, achiziția fiind efectuată numai dacă există disponibil creditul necesar;

  • Dacă după transmiterea unui mesaj către numărul 7577 nu primiți niciun mesaj este posibil ca pe acel număr de telefon să existe eventuale restricții, motiv pentru care va trebui să luați legătura cu call center-ul operatorului dvs. de telefonie mobilă pentru mai multe detalii.

 

           

 

 

CNADNR SA